Valuri cad din cer
Se pierd în priviri
Nisipul ud e plin de şoapte
Şi ceva vrea să-mi arate.
Ziua trece, noaptea vine,
Porumbeii îngeri sunt
Văd mistere, rând de păsări,
Iar ploaia-mi aleargă-n gând.
Culmi cu stele ce s-aprind,
Gânduri multe mă cuprind
Şi şoptindu-mi un secret
Parcă-mi vine să regret.
Şi să las în urmă timpul,
O viaţă nouă am să-ncep,
Dar cum alerga prea iute
Nu aveam ce să pricep.
Micii cântători ai nopţii
Mă-ndemnau să nu mă pierd
Şi c-o rază de speranţă
Am decis să merg în faţă.
Pe poteca din zăvoi,
Se zăresc copacii goi
Şi pe drumul de-altădată,
Erau frunze de ciocolată.
Pe covorul de aramă,
Cânta o dulce mamă.
Dar acum că a plecat
Frunzele toate s-au uscat.
Nopţile par mai greoaie
Fără aste măruntaie
Dar vrăbiuţele toate
Visează în noapte.
Dimineaţa mă trezesc
Noaptea fără glas dispare,
Păsările mă mântuiesc
Şi eu râd cu nepăsare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu