Un duel
de George Topârceanu
Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocrati.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi,
Teren - o parte din ogradă;
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie - a cui e vina:
Misteru - nvăluie pricina
Deci: căutaţi găina...
Din amândouă părţile,
Se - ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă - n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată - şi iau avânt
Şi lupta - ncepe, săltăreaţă:
Sar deodată
Dau cu ciocul.
Cad alături.
Schimbă locul.
Bat din aripi.
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare...
Iar s-atacă,
Iar se pişcă...
Dar deodată nu mai mişcă...
Faţă - n faţă,multă vreme,
Stau aşa ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Pânî când, pe nesimîite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându - se cu coada...
Atunci ieşi de sub şopron
Un filozof clapon,
Urât
Ş - atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor...
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind de sonor:
- Eu dezaprob acest conflict.
E o ruşine, un delict
Nedemn de vremuri civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Cînd, mândri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate...
Voi vă certaţi pentru - o găină,
-Dar nu vedeţi?
E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini
Că şi pe-acolo sunt găini...
De ce vă puneţi gheara - gât?
Să lase unul, cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva,
-Eu, cât de cât, socot c - o da!
Recunoasteti cocoseii ? :)) Cred ca sunt multi printre noi.....:))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu